Inteligența emoțională este abilitatea de a putea evalua și exprima emoții, de a accesa și genera emoții ce sunt ușor înțelese.
IQ-ul reprezintă abilitatea de a învăța lucruri noi, nu poate fi învățată sau modificată substanțial, astfel avem același IQ pe tot parcursul vieții. Însă, în ceea ce privește inteligența emoțională (IE) aceasta poate fi dezvoltată, învățată prin exersare prin diferite metode. Formarea și dezvoltarea ei este necesară din perioada copilăriei, pentru ca viitorul adult să aibă o viață emoțională echilibrată și să fie capabil de relații umane benefice.
În perioada 5 Octombrie 2022 – 28 Noiembrie 2022, proiectul “CreACTIV în școala ta” al Asociației Activ Pentru Tine și-a propus să contribuie la formarea și dezvoltarea inteligenței emoționale ale elevilor cu vârsta cuprinsă între 8-19 ani, oferind modele de “artă” ca mijloc de stimulare a inteligenței emoționale.
Astfel, clădirea școlii Pavel Dan a fost redecorată integral (Școala Gimnazială de pe Șarât) iar clădirea liceului a fost redecorată parțial (parterul).
S-a ținut cont de specificitatea fiecărui etaj, clase, laborator, și alte încăperi auxiliare (sala de spectacol sau cancelarie).
Viziunea proiectului a fost cea de a crea un cadru armonios cunoașterii, învățării, dezvoltării cu ajutorul textelor motivaționale care se vor regăsi în picturile din clădire.
Liceul teoretic “Pavel Dan” este o școală care înțelege ce este reușita pornind de la evaluarea propriului efect pedagogic, fiind o școală care își cunoaște impactul. Proiectul vine și susține valorile și viziunea liceului printr-un act artistic unitar, activ și dinamic.
Proiectul s-a încheiat în 28 Noiembrie 2022, cu un atelier interactiv la Liceul Teoretic Pavel Dan, unde aproximativ 50 de elevi au fost principalii protagoniști.
În cadrul festivității de încheiere, un proiect al “aripilor de înger” a fost deschis pe care îl vor termina copiii singuri. Vor colora și scrie cuvinte de încurajare pe penele primite de la Asociația Activ Pentru Tine.
Invitați au fost și cadre didactice, conducerea școlii, voluntari ai asociației și reprezentanți ai finanțatorului.
Acest proiect a fost finanțat de Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii din fonduri nerambursabile în valoare de 22.800 RON.