Regulamentul oficial al evenimentului Alearga In COOLori

Evenimentul “Aleargă în Culori” este organizat de către Asociația Activ pentru Tine, pentru a sprijini o cauză nobilă și anume, să oferim șansa unor copii din medii defavorizate să meargă în tabără.

Astfel, alergând alături de noi, veți schimba în bine viața acestor copii și veți fi exemplul de urmat pentru evenimentele viitoare.

Participanții la eveniment sunt obligați să respecte termenii și condițiile din prezentul Regulament care se regăsește pe site-ul activpentrutine.ro

 

PERIOADA ȘI ZONA DE DESFĂȘURARE

Evenimentul va avea loc în ziua de vineri, 9 iunie 2023, în pădurea de lângă satul Copăceni, jud. Cluj (Pădurea Copândului)

Traseul de desfășurare al cursei va fi delimitat cu bandă de delimitare și garduri de protecție.

 

PARTICIPANȚII ȘI DESFĂȘURAREA EVENIMENTULUI

Aleargă în COOLori este o cursă necronometrată, de aproximativ 1.5 kilometri, în cadrul căreia participanții sunt stropiți cu prafuri colorate, antialergice.

 

Participanții cu vârste sub 14 ani pot lua parte la eveniment, prin înscriere și plată taxei de participare, însă trebuie însoțiți OBLIGATORIU de către un adult.

Pe durata desfășurării evenimentului, participanții nu pot părăsi traseul de alergare și nici nu îl pot schimba, prin scurtare sau alegerea de trasee alternative, respectând și culoarul de delimitare trasat de către organizatori și marcat cu bandă.

 

Evenimentul va beneficia de asistență medicală pentru cazuri de accidentări care se va afla în apropierea zonei de start/sosire și pe traseu, la o distanță aproximativ egală de zona de start/sosire (aprox. km 1,5 de la start).

Concurenții vor participa la eveniment folosind tricoul inclus în kitul de participare. Se recomandă purtarea unui echipament de alergare corespunzător condițiilor meteorologice de la locul evenimentului (inclusiv încălțăminte adecvată).

 

Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica prezentul regulament până la data începerii competiției, cu obligativitatea anunțării modificărilor intervenite pe site și la locul de desfășurare a competiției.

 

ÎNSCRIERE

Înscrierea participanților se face completând formularul online de pe site-ul activpentrutine.ro, offline la standul de înscrieri sau la unul dintre voluntarii asociației.

Data limită pentru înscrierile online este 8 iunie 2023, ora 23:59 sau în limita locurilor disponibile.

Donația minimă recomandată pentru pachetul de participare este diferită în funcție de perioadă:

EARLY BIRD – online/offline

9.05.2023 – 16.05.2023, ora 23:59

– 80 RON

 

ACCES GENERAL – online/offline

17.05.2023 – 9.06.2023, ora 16:00

• 100 RON

 

 

În cazul în care un concurent nu poate participa la eveniment, taxa de înscriere nu se returnează, ci se poate transfera locul către un alt participant, dacă suntem anunțați înaintea evenimentului cu minim 24 ore.

 

DECLARAȚIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE

Toți concurenții vor citi termenii și condițiile evenimentului, respectiv regulamentul oficial, iar mai apoi, pentru a putea participa, își vor da consimțământul pentru toate cele menționate.

 

AMÂNAREA SAU ANULAREA EVENIMENTULUI

Evenimentele vor avea loc indiferent de vreme, atâta timp cât aceasta nu pune în pericol participanții sau voluntarii. În cazul în care organizatorii consideră că vremea sau alte evenimente neprevăzute ar putea constitui un pericol pentru public, organizatorii își rezervă dreptul de a amâna startul cursei sau chiar să amâne evenimentul, și se vor anunța alte variante posibile.

 

CONDIȚII ADMINISTRATIVE

Organizatorii se obligă să respecte prevederile Legii nr. 677/2001 privind protecția datelor cu caracter personal.

Organizatorii se angajează să păstreze confidențialitatea datelor cu caracter personal ale participanților la eveniment și să le utilizeze conform prezentului regulament oficial, al declarației participanților pe propria răspundere și legislației în vigoare.

Datele colectate (nume, prenume, e-mail, telefon, vârstă) sunt colectate strict în sensul organizării evenimentului și NU sunt transferate unor terți, în scop comercial. În cazul în care aceste date se operează cu ajutorul unor terți, operarea se face întotdeauna în scop operațional sau de marketing, în strânsă legătură cu opțiunile bifate în momentul înscrierii pe site și în momentul ridicării kitului de participare și semnării declarației pe propria răspundere.

Organizatorul trimite e-mail-uri sau mesaje relevante, fără spam, despre eveniment(e): program cursă, ridicare kituri și NU transferă niciodată datele personale ale participanților unor terți, în scop comercial, respectând prevederile Regulamentului General de Protecția Datelor.